|
|
Valea Argesului
Curtea de Argeş
Cetate de scaun, prima capitală a Ţării Româneşti, oraşul Curtea de Argeş are în trecutul său nepieritor dovezi de glorie şi demnitate şi posedă nebănuite comori, atât pentru pasionatul de monumente istorice, pentru amatorul de folclor şi artă populară, cât şi pentru cei ce doresc să admire frumuseţile naturale ale acestor locuri.
Pe Valea mănoasă a Argeşului, la adăpostul munţilor Făgăraş şi la întretăierea vechilor drumuri comerciale, la Curtea de Argeş semnele trecutului sunt prezente peste tot. Dar pentru că oraşul este mic, alternanţa de nou şi vechi este cu atât mai uluitoare. Vestigiile medievale par să nu fie însă tulburate de apropierea caselor moderne. În piaţa din centru te întâmpină statuia întâiului domn al Ţării Româneşti, Basarab I. În imediata apropiere se află ruinele Cetăţii Domneşti, cel mai vechi ansamblu de artă feudală din ţara noastră, păstrat în formă iniţială.
.
Din întreaga cetate, doar falnica Biserică Domnească a biruit vremurile. Alături îi mai ţin încă tovărăşie ruinele caselor voievodale, ale bastionului de apărare, înconjurate de rămăşiţele zidurilor groase de apărare.
Cele mai vechi urme din Argeş datează din anul 1200, când aici exista o mică reşedinţă voievodală şi o bisericuţă (conform unor cercetări arheologice efectuate de N. Constantinescu). Unii specialişti afirmă că tot aici şi-ar fi avut curtea Seneslau, conducătorul unei formaţiuni statale după cum apare pe diploma cavalerilor ioaniţi.
Legenda spune că Negru Vodă, coborând din Făgăraş, ar fi întemeiat oraşul pe la 1290.
Aici s-a aflat curtea lui Basarab I, care, până la atacul maghiar din 1330, care a dus la probabila distrugere a oraşului, s-a mutat temporar la Câmpulung-Muscel.
Numele actual al oraşului începe să fie folosit din secolul al XVI-lea, după ce Neagoe Basarab ridică aici cunoscuta sa mânăstire.
Până la această domnie, în Argeş şi-a aflat reşedinţa Mitropolia Ungro-Vlahiei, întemeiată aici de Nicolae Alexandru, în 1359.
Mânăstirea Curtea de Argeş
Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeşul voievodal, biserica înălţată de Neagoe Basarab (1512 – 1521) este cea mai valoroasă construcţie de artă şi arhitectură bisericească din România.
Începută în 1514 din dorinţa lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos, lucrările ei s-au încheiat trei ani mai târziu, la 7 ianuarie 1517.
Conform atât legendei, cât şi unor date istorice, se pare că, din lipsa resurselor financiare, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea în veşnicie a lui Neagoe Basarab.
Odată urcat pe tron, ginerele voievodului, Radu de la Afumaţi (1522 – 1529), a continuat decorarea aşezământului, inclusiv cu ajutorul zugravului Dobromir.
Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundaţiile unui locaş mai vechi, fost sediu al primei Mitropolii a Ţării Româneşti. În această formă, biserica Mânăstirii Curtea de Argeş, cunoscută din 1793 sub denumirea de „Biserica Episcopală”, când a devenit reşedinţa Episcopiei Argeşului, rămâne monumentul cel mai de seamă pentru arhitectura veacului al
XVI-lea.
Ca atare o pomenesc documentele si o pomenesc toţi călătorii străini care şi-au aflat adăpost în chiliile ei. În 1654, unul dintre ei, Paul de Alep, considera vechea aşezare a lui Neagoe Basarab drept „una din minunile lumii”.
După unele refaceri parţiale şi întregiri în timp ale ansamblului său, Biserica Episcopală Curtea de Argeş a fost refăcută, în forma actuală, de arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy şi de arhitectul român Nicolae Gabrielescu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A fost finalizată în anul 1885 şi sfinţită la 12 octombrie 1886.
În biserică îşi dorm somnul de veci voievodul Neagoe Basarab, soţia sa, Doamna Despina şi patru dintre copiii lor. Se află aici şi mormintele regelui Carol I (1866 – 1914), făuritorul României moderne, cel al soţiei sale, regina Elisabeta, ca şi cele ale regelui Ferdinand I
(1914 – 1927), marele întregitor de ţară şi al reginei Maria.
În imediata vecinătate a Mânăstirii Curtea de Argeş, susură neîntrerupt izvorul legendei Meşterului Manole, numit „Fântâna lui Manole”. Această denumire poartă peste timpuri povestea meşterului, care, neputând coborî de pe biserică după isprăvirea ei (luându-i-se scările), şi-ar fi făcut aripi din şindrilă şi, ca un alt Icar, sărind de la înălţimea sfântului locaş, la temelia căruia se spune că-şi zidise propria soţie, s-ar fi prăbuşit în acest loc, sufletul său preschimbându-se în cântec limpede de izvor.
Biserica Domnească
Construită de familia Basarab în secolul al XIV-lea, este o biserică bizantină clasică, monument de artă şi arhitectură medievală românească. Aici se găsesc fresce din diferite perioade de timp, dar cele mai de preţ sunt cele care datează din timpul domnitorilor Vladislav I Vlaicu şi
Radu I.
În Biserica Domnească se mai poate admira o parte din fresca originală, cea mai veche de acest gen din ţară.
Biserica Olari
Situata in vestitul cartier de odinioara al olarilor care au ctitorit-o, locasul de cult are un aspect pitoresc, rural, imbinand elemente arhitectonice din lemn si caramida. Constructia dateaza din a doua jumatate a veacului al XVII-lea. Biserica este unicat in aceasta parte a tarii prin prezentarea mortii pe peretele de est al bisericii. Din pacate pictura intregii biserici este in stadiu avansat de degradare, picturile exterioare, printre care si cea a mortii este acoperita cu tencuiala, iar interioarele sunt inegrite. Din dreptul fatadei porneste o scara exterioara acoperita catre turn, in locul unde se afla clopotele. Acoperisul bisericii din sindrila protejeaza si fatada, unde se afla si frescele exterioare.
Muzeul Municipal Curtea de Argeş
Cuprinde exponate relevante pentru istoria şi evoluţia oraşului Curtea de Argeş şi a zonei înconjurătoare: fragmente de frescă de la Curtea Domnească, ceramică bizantină din secolul al XIV-lea, ghiulele datând din acelaşi secol, descoperite la Cetatea Poienari, stema de piatră a voievodului Vlad Ţepeş.
Expoziţia de etnografie şi artă populară de la Casa Norocea
Dumitru Norocea, pictor, restaurator, in perioada 1914-1924 a lucrat la restaurarea picturii Bisericii Domnesti. El a descoperit pe peretele de nord al naosului inscriptia cu anul mortii lui Basarab I la Campulung la leat 6860 adica 1352. Tot el a introdus in tara tehnica mozaicului. Intre anii 1922-1923 si-a construit o casa, care din anul 1969 gazduieste expozitia de etnografie si arta populara a Muzeului Curtea de Arges cu peste 12.000 piese muzeistice. Muzeul are o bogata colectie de obiecte ale mestesugarilor din zona, se pot admira costumele populare, cusaturi si tesaturi si obiecte folosite in gospodariile argesene. La etajul cladirii este si o expozitie cu tablourile pictorului Dumitru Norocea si se pot vedea obiectele ce au apartinut acestuia.
Casa de Cultură „George Topârceanu”
Casa de cultură „George Topârceanu” din Curtea de Argeş, funcţionează în casa Ştefănescu-Goangă, construită în secolul XVIII, în stilul arhitecturii locale. Florian Ştefănescu-Goangă a fost rector al Universităţii din Cluj, membru al Academiei Române din anul 1937 şi întemeietorul primului institut de psihologie experimentală comparată şi aplicată din România, înfiinţat în anul 1921.
Gara Regală din Curtea de Argeş
Impozanta clădire a gării din Curtea de Argeş (Gara Regală) a fost construită în anul 1898, după un model original francez, combinat cu elemente de stil românesc de către Andre Lecomte de Nouy.
Cetatea Poienari
În cheile râului Argeş, pe un pinten stâncos, se găsesc ruinele cetăţii atribuită de tradiţie domnitorului Vlad Ţepeş, cel cunoscut sub numele de Dracula.
Cunoscută şi sub denumirea de Cetatea Poienari, după numele vechi al satului Poienari, ea a fost înălţată probabil în secolul al XIV-lea, ca loc de refugiu. Tradiţia populară leagă zidirea cetăţii de numele legendarului domn Negru Vodă, căruia îi sunt atribuite şi cele două semne din apropierea vârfului de stâncă, urme lăsate parcă de nişte încălţări uriaşe.
Se presupune că acest loc ar putea fi, după părerea unor cercetători, vestita Posada, unde s-a desfăşurat în 1330 bătălia dintre munteni şi armatele regelui Carol Robert D’Anjou.
Cetatea avea o formă alungită, ziduri groase de 2-3 metri şi 5 turnuri de apărare: patru rotunde şi unul prismatic.
O scară de beton, de 1400 de trepte, urcă de la poalele muntelui, din şosea, până la ruinele cetăţii, de la înălţimea căreia apare una dintre cele mai atrăgătoare privelişti: scânteind sub soare luceşte ca o piatră de smarald lacul Vidraru cu barajul hidrocentralei sale, iar în ceaţa depărtării se întrevăd piscurile Făgăraşului şi plaiurile Iezerului şi Păpuşii.
Transfăgărăşan
Şoseaua Transfăgărăşan a fost construită la începutul anilor ’70, cu eforturi enorme. Acest proiect ambiţios a fost realizat în doar patru ani şi jumătate. Are o lungime de 90 de km, trece pe lângă marele baraj de la Vidraru şi se termină la Cabana Bâlea, la o altitudine de 2040 de metri. Un tunel lung de 890 de metri (construit în punctul cel mai înalt al traseului – 2.042 m) face legătura cu următoarea vale.
Diferenţa dintre cele două pante ale muntelui, pe care şerpuieşte drumul, este considerabilă. Pe partea sudică, acesta urcă treptat într-un peisaj plăcut, plin de verdeaţă. Dincolo de tunel, se poate remarca o scădere bruscă a temperaturii şi, nu de puţine ori, modificări climatice. Pe partea de nord peisajul este golaş, muntos, zăpada se menţine chiar şi în perioadele cele mai călduroase, iar drumul coboară în serpentine ameţitoare pe coastele unei văi glaciare, înainte de a ajunge în câmpia Transilvaniei.
Călătoria de-a lungul acestui drum poate oferi un mod deosebit de a petrece o vacanţă de neuitat, de a vedea zăpadă în august, de a respira aer curat şi de a evada din oraşele aglomerate în care trăim.
Barajul Vidraru
Barajul Vidraru, amplasat la intrarea Argeşului în chei, al cincilea ca dimensiune în Europa la data inaugurării sale, în 1966, are o înălţime de 165 m şi o lăţime de 305 m. Lacul care constituie rezervorul barajului, are o suprafaţă de 1000 de hectare şi un volum total de 465 milioane metri cubi.
Pe linia barajului, în vârful unui turn prismatic se află statuia lui Prometeu, ca simbol al electricităţii, operă a sculptorului Constantin Popovici.
Lacul Vidraru este populat cu diferite specii de peşti, iar pe apele lui se practică sporturi nautice şi plimbări de agrement cu ambarcaţiuni uşoare.
Mijloacele de agrement puse la dispoziţia turiştilor pe lacul Vidraru (un vaporaş cu 100 de locuri, o şalupă cu 15 locuri) asigură transferul între motelul „Casa Argeşană”, Cabana „Cumpăna” şi Cabana „Valea cu Peşti”.
Barajul Vidraru a devenit şi locul preferat al pasionaţilor de sporturi extreme. Aici s-a amenajat cea mai înaltă pistă de lansare pentru bungee jumping.
| | |
 Cosul de cumparaturi |
Este gol. | |
|
